Astazi, poetul roman basarabean Grigore Vieru , fost membru corespondent al Academiei Romane, ar fi implinit 75 de ani. Ca o ironie a sortii, la fel ca si Nicolae Labis si Doina si Ion Aldea-Teodorovici,  Vieru a decedat in urma unui accident de circulatie. Poeziile sale nu au fost foarte mult promovate in tara si doar amatorii sau pasionatii de versurile poetului le-au citit si le recitesc mai des. Iata o poezie care m-a impresionat intotdeauna cand am lecturat-o, fiind foarte sensibil la ceea ce inseamna familie si casa parinteasca :

Casa parinteasca
  Grigore Vieru

Ascultati-ma, surori, pe mine,
Si voi, fratii mei, ce va sfaditi:
E pacat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncalzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toti avem copii si vremea-i grea.
Insa cum sa vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-astepta?!
Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
O vom da si vor schimba lacata
Si vor pune si ferestre noi.
Si trecand pe langa ea vreodata,
Va privi ca la straini la noi.

Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
Vom pleca si noi canva din viata
Si parintii sus ne-or intreba
Ce mai face casa lor cea draga,
Cine are grija azi de ea.

Cultura